Am ajuns în Gran Canaria fără să știu prea multe despre insulă, în afară de Maspalomas și dunele alea celebre din poze, plus că face parte din arhipelagul Insulelor Canare. Am plecat de acolo cu telefonul plin de fotografii din locuri de care nici nu auzisem înainte să pun piciorul pe insulă. Dincolo de stațiunile din sud, insula are un interior muntos și un canion care m-a luat complet prin surprindere. Le las mai jos, cam în ordinea în care mi le amintesc.
Dunele de la Maspalomas
Dunele sunt rezervație naturală din 1987 și rezervație naturală specială din 1994, întinse pe aproape 400 de hectare, cu movile de nisip de până la 10 metri. Nisipul, de origine marină, e mișcat constant de vânt, iar dunele „înaintează” câțiva metri pe an, de la est spre vest. Practic, urmele de pași de azi nu mai există mâine! Am mers prin ele spre seară, când mai lasă din căldură, și tot mi se pare ciudat să ai deșert la doi pași de o stațiune turistică. La capătul dunelor, spre plajă, e Faro de Maspalomas, farul insulei.
Punctele de belvedere din interior
Odată ce ieși din zona stațiunilor, insula e plină de puncte de belvedere unde oprești pur și simplu pentru priveliște. Am oprit la Mirador del Balcón, pe coasta de nord-vest, construcție deasupra oceanului Atlantic, de unde se vede o bucată lungă de țărm și niște faleze abrupte, și separat la punctul astronomic de la Degollada de las Yeguas, sus în munți, aproape de Fataga - loc bun pentru observat cerul noaptea.
Barranco de Guayadeque și Agüimes
Asta a fost, de departe, surpriza călătoriei. Barranco de Guayadeque e un canion săpat în piatră vulcanică, cu un sat construit direct în peșteri pe unul dintre versanți - case, un restaurant, totul scobit în stâncă. Am mers pe jos prin canion, printre pereți înalți care aproape se ating deasupra capului, până la restaurantul din gură de peșteră. Guayadeque începe chiar de la marginea orașului Agüimes, un orășel vechi cu străduțe înguste, unde tot centrul istoric e plin de statui de bronz - o pereche care dansează, o cămilă întinsă lângă un zid colorat, poreclită „El Camello”. Nu știam absolut nimic despre Agüimes înainte să ajung acolo. Mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam.
Plantația de banane și Arucas
Nordul insulei e verde, spre deosebire de sud - diferența se simte de la primii kilometri. Am oprit la Mundo del Plátano, un muzeu-plantație de lângă Arucas, unde cineva ne-a explicat pe îndelete cum se cultivă și cum ajunge, de fapt, banana din Canare pe rafturile din Europa - mult mai multă poveste în spate decât m-aș fi așteptat de la un fruct pe care-l mănânc fără să mă gândesc. De fapt, peste 87% din producție rămâne pe piața din Spania continentală - doar sub 2% iese vreodată din țară, mai ales spre Elveția. Ce pot să zic sigur e că au un gust mult diferit față de ce găsim în comerț în România - mult mai gustoase.
Arucas în sine e cunoscut pentru distileria lui de rom, Arehucas, al cărei nume apare peste tot în oraș, pe sticle și pe reclame. La distilerie, din păcate, n-am mai prins nimic - se închide la ora 14, iar noi am ajuns în fața ei la două fără zece. Exact cât să vedem ușa.
Firgas
Orășelul cu bănci și apă pe mijlocul străzii se numește Firgas. E un orășel mic din nordul insulei, cunoscut ca „balconul insulei” datorită priveliștilor panoramice spre Atlantic și spre văile verzi din jur. Punctul central e Paseo de Gran Canaria, cu bănci de ceramică și mozaicuri colorate care reprezintă fiecare municipalitate a insulei, iar cascada de pe Paseo de Canarias, care coboară în trepte chiar prin centrul vechi, e la fel de cunoscută - pe asta am văzut-o și noi, cu harta arhipelagului din faianță la capătul aleii. Spre deosebire de stațiunile aglomerate din sud, Firgas are o atmosferă liniștită, autentic canară, perfectă pentru o oprire scurtă. E cunoscut și pentru apa minerală îmbuteliată sub numele Aguas de Firgas - dacă ați băut vreodată apă minerală canară, poate era chiar asta. Nu ține o zi întreagă, dar merită din plin ca oprire pe un traseu prin nordul insulei.
Las Palmas de Gran Canaria
Capitala am prins-o doar câteva ore, dar mi-a plăcut. Vegueta, cartierul vechi, arată complet diferit de stațiunile din sud - străzi pietruite, clădiri coloniale, catedrala Santa Ana. Tot aici e Casa de Colón, o clădire din secolul XVI unde, conform legendei, s-ar fi oprit Cristofor Columb în 1492, în prima lui călătorie spre America, ca să repare cârma uneia dintre caravele - se pare că era Pinta. Nu e un fapt documentat istoric, sursele vorbesc mai degrabă de o tradiție locală, dar clădirea găzduiește azi un muzeu dedicat legăturii dintre Canare și America.
Anfi del Mar și insula în formă de inimă
Plaja de la Anfi del Mar a fost construită în anii '90 de un om de afaceri norvegian, care a adus peste o mie de tone de nisip alb tocmai din Bahamas ca să recreeze o bucată de Caraibe pe coasta sudică a insulei. Chiar lângă plajă e Isla Maroa, o insuliță artificială în formă de inimă, la care se ajunge doar pe niște scări, cu apă turcoaz și liniștită, protejată de un dig.
Puerto de Mogán
Puerto de Mogán are canale și poduri pline de flori, motiv pentru care i se spune „Veneția Canarelor”.
Vinerea, Puerto de Mogán are și un târg - mare, cu sute de tarabe, de la 9 dimineața până la 14. Numai că, din ce am văzut, vreo 99% dintre tarabe vând același gen de suveniruri și haine ieftine, genul de kitsch-uri pe care le găsești în orice stațiune turistică. Dacă treci pe acolo vineri, nu te aștepta la piață tradițională canară - e mai degrabă un bazar turistic foarte aglomerat, dar foarte mult mediatizat.
Mai jos, toate fotografiile din drum.
Galerie foto
