O noapte la Unitatea Primiri Urgente Iasi

Fix în ultima zi a lunii iulie mi-am fracturat piciorul în zona genunchiului drept. Bine, atunci nu ştiam că e fractură... Speram într-o entorsă, ceva mai uşor...

Din cauza umflăturii şi a durerilor am hotărît să mă duc la Urgenţe. Din cîte ştiam eu, ortopedia era în Copou. Sus în taxi şi la drum. Ajung acolo... pauză... s-au mutat la Sfîntul Spiridon. Din nou la drum...

La 21:00 ajung la triajul UPU. Mă iau ăia în primire, le dau actul de identitate, etc. Aştept... Şi aştept...

În sfîrşit, mă cheamă. Un pulete de doctoraş, încrezut nevoie-mare, care nu ştia să vorbească decît de sus, de parcă l-a fătat mă-sa în halat de doctor. În încăperea respectivă mai erau 2 doctoriţe tinere (toţi erau erau rezidenţi): una frumuşică şi alta umflată, soră la vorbă cu primul doctor. Mă rog, le spun eu ce s-a întîmplat, mă palpează şi mă trimite la radiografie.

Puţin înainte de ora 23:00 a fost gata şi radiografia. Trebuia numai să vină puletele încrezut să citească rezultatul. În aceeaşi situaţie cu mine mai erau 2: unul cu un pansament la picior şi altul cu degetele rupte.

Numai că doctoraşul... a dispărut... Pauză.  Stăteam 3 oameni (eu şi cel cu degetul nu mai puteam de durere) şi aşteptam un nemernic pe care îl durea în cur de noi. Cineva ne-a povestit că, o cunoştinţă de-a ei fiind în aceeaşi situaţie, în altă zi, sătulă de aşteptare, a sunat doctorul de gardă (pe care îl cunoştea) să-l întrebe unde e şi de ce nu mai apare la datorie. Surpriză totală: individul juca table la etajul 2 al nu ştiu cărei clinici din interiorul Spitalului sf. Spiridon Iaşi, nepăsîndu-i nici cît negru sub unghie de cei care îl aşteptau. 

Între timp trecuseră 3 ore iar individul nostru nu mai apărea... Am început toţi cei 3 de la ortopedie să vociferăm. Într-un tîrziu (după 4 ore!) a venit rezidentul, care ar fi trebuit să stea ţeapăn la locul de muncă, că doar de aia se numeşte URGENŢE - să acorde primul ajutor în caz de urgenţă! Bineînţeles, uitase total că m-a mai consultat o dată... Iar grăsanca nu a pierdut ocazia să mă "dea în gît" că am avut tupeul vociferez în aşteptarea lui! N-a fost în stare să citească singur radiografia şi a mai plecat vreo jumătate de oră "să se consulte". Rezultat: fractură fără deplasare (am fost la consult după aceea la un doctor normal, am făcut şi un RMN după cîteva zile, căci n-am avut încredere în înfumurat). Gips timp de 6 săptămîni şi toate alea. Bine, că după 2 zile am mi-am cumpărat o orteză fixă de genunchi care înlocuieşte, în ţările civilizate, gipsul, că nu se putea sta cu 10 chile pe picior la 42 de grade...

Povestind, ulterior, păţania mea şi altora, mi s-a spus clar: ăla voia ŞPAGĂ!  Cazuri concrete din povestirile amicilor: cu şpagă se stătea maxim 2 ore în urgenţe, nu aproape 8 ore cît am stat eu...

Este inadmisibil ca, după ce plătim o groază de bani lunar la Sănătate, să te duci să dai şpagă în cazuri de URGENŢĂ! Nu am crezut că, în zilele noastre, în România, se stă 8 (OPT) ore la o unitate de primiri urgenţe pentru o fractură la picior! Animalelor, era o urgenţă, nu ştiam ce să mai fac de durere, numai la şpaga voastră nu-mi stătea gîndul! Ăsta este sistemul de sănătate din România: şpagă peste tot! Fără şpagă, eşti lăsat ca un căcat să zaci.

Ce-am mai văzut în noaptea aia, în care îl aşteptam pe nemernicul ăla şpăgar de doctor: ţiganii (neplătitori de CAS, bineînţeles) erau primiţi aproape imediat, în timp ce românii erau lăsaţi să aştepte pe culoar! Trebuia numai să vină şatra în sală, să ţipe un pic şi imediat apăreau medici care îi rezolvau! 

Tot în noaptea aia am mai văzut un caz concret de plimbat bolnav pe targă între spitale: au respins-o prima dată, trimiţînd-o la alt spital (parcă la Neuro, din ce am auzit), iar după vreo trei sferturi de oră  a ajuns din nou la urgenţe, căci a fost refuzată şi acolo. 

Paza era asigurată de 2 indivizi destul de înaintați în vîrstă, care mai mult vorbeau între ei decît să-și facă treaba (sau, poate, super-interacțiunea între membrii pazei este prevăzută în fișa postului). Nu aveau curajul să se ia de pletora de țigani care umpleau sala, în schimb erau cu gura mare pe cei care însoțeau bolnavii reali (aparținători, în jargonul spitalicesc - de ce nu însoțitori? ce are cuvîntul ăsta? le stă în gît? să arate că ei au moțul mai mare?).

Să te ferească Dumnezeu să ai nevoie de medici şi să n-ai bani să le umpli buzunarele, că poţi muri cu zile! 

Acum, mă uit la filme (termin pt. a ţ-şpea oară Seinfeld, urmează seria Războiul Stelelor, Matrix, Friends, Godfather şi multe altele...) şi citesc pe tabletă (termin seria Dune, după care voi începe Cîntec de gheaţă şi foc a lui George R. R. Martin - abia aştept să văd cît din carte s-a transpus în film).