După cîteva săptămîni de căutări, am găsit unde să-mi mut siteurile: pe www.stablehost.com, cu servere în Amsterdam.
După nervi, timp consumat (am avut şi cîteva conturi de test pe alte servere din România) şi ceva bani cheltuiţi în plus, am găsit firma asta din USA. Am mai pierdut cîteva zile căutînd referinţe şi reviewuri despre ei şi, avînd în vedere că opiniile favorabile au fost mult mai multe decît cele contra, am hotărît să risc: am plătit pe 1 lună. Să vedem cum se comportă în perioada asta.
Pentru 4.76$ pe lună (de fapt, pachetul costă 5,95$, dar am prins un voucher de reducere permanentă cu 20%), am 7 GB pe SSD, trafic nelimitat (zic ei), baze de date nelimitate, domenii nelimitate, etc. Bineînţeles, chestia cu "nelimitatul" e relativă...
Comparativ cu mxhost.ro (de unde am plecat după 3 ani de convieţuire bună din cauza vitezei execrabile de download/upload atît pe portul 80, cît şi pe FTP), arhiva de 500 MB a unui site a durat aproape 7 minute pînă a ajuns pe serverul stablehost.com, spre deosebire de 1 oră şi 40 de minute pe vechiul host.
După cum am mai zis, problema la mxhost.ro s-a mai repetat acum vreun an, dar, după ce au încercat să mă convingă că e de la mine, s-au lămurit că, de fapt, era din setările lor. Ei bine, acum cred că le-a plecat meseriaşul de acum 1 an, căci nici măcar n-au avut bunăvoinţa să mai investigheze neregula şi au tranşat-o clar: e de la mine. Degeaba le-am spus că merge bine pe toate porturile şi pe aproape toate serverele din lumea asta mare. Fiind sătul să discut la nesfîrşit cu ei şi nevrînd să mai repet experienţa cu uploadul de căcat, mi-am luat bagajele şi am plecat la american.
În scurtul răstimp de cînd sînt la ei, am deschis 2 tichete: răspunsul a venit de fiecare dată foarte repede, ceea ce e o dovadă de profesionalism.
Sper să nu-mi schimb părerea despre ei şi să rămîn mult timp aici, măcar cît am stat şi la mxhost.
Din păcate, sînt nevoit ca, după 1 lună jumătate, să-mi editez postul: stablehost.com este cea mai proastă găzduire pe care am avut-o vreodată - timpi foarte mari de răspuns, întreruperi ale funcţionării siteurilor, căderi de servere...
STABLEHOST.COM - THE WORST WEB HOSTING EVER!
Dă-ți cu părerea