Ştiţi campania cu Sunt cetăţean european şi am drepturi? Cele de mai jos demonstrează că cetăţeanul european din România NU are niciun drept, fiind la discreţia oricărui, iar dacă cetăţeanul european din România are ghinionul să se contreze cu o firmă care deţine monopolul pe un anumit serviciu/produs, atunci e grav: te lupţi cu morile de vânt. Consider campania respectivă o pură "spălare de bani" pentru că "aşa trebuie", bună de închis gura cârcotaşilor şi naivilor. Nimeni şi nimic nu poate atinge o firmă cum este E.ON Energie România... Am fost supus abuzurilor repetate de către E.ON Energie România.
Faptele de mai jos sunt reale, nefiind înflorite cu nimic. Demonstrează cum cetăţeanul român nu este apărat de nimeni în lupta cu abuzurile firmelor monopoliste.
Pe data de 6 noiembrie 2013, alarmat de faptul că au încetat să vină facturi pentru consumul de energie electrică, am sunat la Centrul de Servicii Clienţi E.ON, pentru a cere lămuriri. Surpriza apare după ce am fost informat că în baza lor de date apar deconectat de la reţeaua de furnizare a energiei electrice din anul 2012. Răspunsul lor este cu atât mai stupefiant, cu cât eu nu am fost deconectat în realitate, consumând curent electric şi, mai mult, plătind facturi (în 2013 am avut 4 facturi emise şi plătite: pe 21.01.2013, 20.05.2013, 30.05.2013 si 30.07.2013). Persoana de la Centrul de Clienţi E.ON m-a sfătuit să mă duc la sediul E.ON Iaşi pentru a cere mai multe lămuriri.
A doua zi, pe 7 noiembrie 2013, mi-am luat 1 zi de concediu şi m-am prezentat la sediul E.ON Iaşi, am luat bon de ordine şi am început liniştit să aştept, fiind încredinţat că totul se va rezolva. La ghişeu am fost informat că, într-adevar, în baza de date apar ca fiind deconectat din noiembrie 2012, dar fără a fi trecut şi numarul sigiliilor aplicate (o deconectare fictivă). Deconectarea s-ar fi făcut pentru un rest de factură de vreo 20 de lei, achitaţi, totuşi, cu câteva zile înainte de data de la care apăream deconectat.
La faţa locului, am făcut o sesizare către E.ON, în care am contestat deconectarea operată în baza de date şi solicitam documentul de deconectare, deoarece locul de consum nu a fost deconectat în realitate, eu aflând de acest aspect abia după 1 an, în urma telefonului dat la Centrul de Relaţii Clienţi E.ON. Termenul maxim în care ar fi trebuit să primesc răspuns din partea E.ON era de 30 de zile.
Neprimind niciun răspuns până în data de 04.12.2013, am trimis un e-mail către [email protected] (serviciul Clienţi al E.ON, prin care solicitam răspuns la sesizarea mea din 07.11.2013 - la acel e-mail am ataşat şi sesizarea scanată, precum şi datele de contact - adresa, e-mail şi nr. de telefon, date care erau, de fapt, trecute şi în sesizare). Am primit un e-mail automat de confirmare a primirii mesajului meu.
Am aşteptat un răspuns până pe data de 10 ianuarie 2014 (2 luni si 3 zile de la data depunerii sesizării la E.ON Iaşi), răspuns care, bineînţeles, nu a venit. Am sunat din nou la Centrul de Relaţii Clienţi şi mi s-a spus că, de fapt, răspunsul a fost trimis în decembrie şi nu-şi explică de ce nu a ajuns. Nu ştiu cu ce serviciu a fost trimis acest răspuns, dar cert e că în Iaşi NU a ajuns (şi cu porumbeii ar fi ajuns în câteva zile de la Târgu Mureş la Iaşi; din mână în mînă de l-ar fi dat, ca ştafeta, şi tot aş fi primit răspunsul); în plus, cei de la E.ON aveau şi numărul meu de telefon şi adresa de e-mail, aşa încât puteau sa mă anunţe măcar pe una din cele 2 căi. Nici până în ziua de azi nu am reuşit să văd acest document...
La telefon mi s-a mai spus că facturile următoare nu se vor emite decât după ce voi plăti taxa de reconectare de 270 de lei, eu netrebuind să mai fiu, de fapt, conectat la serviciile lor din 2012, figurând în continuare ca deconectat!
Mi se pare anormal să fiu anunţat după un an de la asa-zisa deconectare ca eu nu mai figurez ca fiind consumator în baza lor de date, deşi am plătit facturi în această perioadă - încă un abuz EON Energie România! Mai mult, la fiecare 2 luni a venit un angajat al EON Iaşi care a citit contorul de energie electrică, ceea ce iar le arată celor de la E.ON ca sunt un consumator de energie.
Nu m-am lămurit nici până acum de ce, dacă apăream deconectat în baza de date E.ON, nu s-a sesizat nimeni din firma lor că eu consumam energie electrică (conform citirii efectuate de angajatul lor) şi că mi s-au emis 4 facturi în 2013, facturi pe care le-am plătit. Pe ce bază s-au emis aceste facturi, dacă locul de consum apărea deconectat?!
Povestea continuă... Pe 13 ianuarie 2014 am făcut plângere către Protecţia Consumatorului Iaşi. La peste 1 lună de la sesizarea OPC Iaşi, într-o vineri, pe 21.02.2014, E.ON a trecut la fapte: au venit ca lupii când nu era nimeni acasă şi m-au deconectat - abuziv, fără să am nici o restanţă! Sun iar la serviciul Clienţi E.ON şi mi se dă un alt răspuns halucinant: de fapt, eu nu am fost deconectat pe 21.02.2014, ci stau fără curent din 2012! Înţeleg că fătucile alea sunt plătite să spună minciuni şi să-şi apere jobul, dar să mă mintă cu neruşinare, negând evidenţa? Cu impertinenţă şi insolenţă încercau să mă convingă că eu, de fapt, n-am avut curent electric timp de peste 1 an!!! Cum să stau 1 an şi ceva fără curent? Ce, am stat în grotă? Am copil care trebuie să-şi facă lecţiile, am nevoie de internet, TV, frigider, etc.
În acest fel mi-au forţat mână şi m-au determinat să le plătesc suma de 373 de lei (reprezentând taxa de reconectare şi o garanţie de 100 de lei). Banii au fost plătiţi în acea vineri după-amiază, cu puţin timp înainte de închiderea sediului. La întrebarea mea când voi fi reconectat, mi se răspunde cu nonşalanţă: cel puţin în 2 zile lucrătoare! WTF? Era vineri, 2 zile lucrătoare ar fi însemnat marţi sau miercuri! Adică să stau fără curent aproape 1 sptămână, din pricina lor! Iar dau telefoane peste telefoane şi au trimis, într-un târziu, o echipă din teren care m-a reconectat.
În urma acestei deconectări abuzive, am solicitat, din nou, actul de deconectare. Surprinzător, de data asta mi l-au trimis în câteva zile, reieşind fără dubii că deconectarea s-a făcut pe data de 21.02.2014! 🙂 În mod clar a stat altcineva la butoane care nu ştia povestea şi a trimis, de bună credinţă, actul care îi incriminează fără drept de apel.
După câteva zile, a venit o echipă a E.ON să verifice contorul din interior, contor care a fost găsit în regulă, cu sigiliile intacte. În acest caz, cum aş fi putut să mă conectez şi să consum ilegal energie electrică, asa cum s-a plâns E.ON către OPC? Aş mai fi sunat eu la E.ON Energie după 3 luni de la primirea ultimei facturi, să mă interesez de ce nu se mai emit alte facturi? Aş mai fi permis citirea contorului din 2 în 2 luni de către reprezentanţii firmei? Aş mai fi plătit facturile emise în 2013, dacă m-aş fi conectat ilegal? Afirmaţia lor nu se susţine. Orice infractor se ascunde, nu se lasă să fie descoperit... E.ON minte cu neruşinare - cineva de la ei a gresit în acest caz şi luptă să-şi apere locul de munca (dar pe banii şi nervii mei). E.ON continuă să nege nişte fapte evidente, absurd asemănător cu cel descris de Kafka în Procesul.
Pe la sfârşitul lui februarie mi-a fost emisă, într-un târziu, o factură de peste 400 de lei, perioada de facturare fiind din iunie până în decembrie. Am plătit şi factura asta, cu nervii de rigoare.
Cireaşa de pe tort a fost pe la începutul lui martie, când am fost sunat de o fătucă de la o firmă de sondare a opiniei publice şi care m-a întrebat cât de mulţumit sunt de soluţionarea plângerii mele de către E.ON şi ce notă aş da serviciilor E.ON! Ce? Ăştia-s nebuni? Ce soluţionare, ce mulţumire? Nota: zero sau cu minus... Uite aşa se mai cheltuie/spală nişte bani aiurea... Fata de la celălalt capăt al telefonului insista să-i răspund dacă sunt de acord să mă contacteze cineva de la E.ON: cum să nu, chiar îi rog, dar dacă timp de 4 luni nu m-a contactat nimeni, de ce ar face-o acum?
În fine, pe 27 martie 2014 mi-a sosit răspunsul de la Protecţia Consumatorului Iaşi (înregistrat de pe 19.03.2014, mi-a fost trimis abia după 8 zile!), în care mi se dădea dreptate, somând E.ON să-mi restituie suma de 373 de lei, bani încasaţi ilegal de la mine. În josul paginii este o menţiune: dacă E.ON va formula plângere împotriva actului de control, voi încasa banii la soluţionarea definitivă a litigiului, adică la Sfântu' Aşteaptă. Mi s-a comunicat de către comisarul care s-a ocupat de caz că, dacă E.ON va formula această plîngere, voi fi înştiinţat şi eu. Nemaiprimind nici o veste, am tras concluzia că această plângere n-a mai fost formulată de către E.ON şi am aşteptat liniştit emiterea următoarei facturi de energie, unde trebuia să văd, cum era normal, suma de 373 de lei cu "minus" (storno). N-a fost aşa, pe 23 aprilie fiindu-mi emisă o altă factură cu suma de 323 de lei, bani care trebuie plătiţi.
Mă întreb, ce valoare mai are o instituţie cum e Protecţia Consumatorului, dacă orice firmă se pişă atât pe clienţi, cât şi pe instituţiile statului? Ce valoare avem noi, consumatorii, în ochii unei firme cum e E.ON, în afară de faptul că ne jecmănesc pe faţă, ştiind foarte bine că NIMENi nu la va face NIMIC?
Sunt aproape convins că nu-mi voi recăpăta banii furaţi de către E.ON Energie România, aşa că m-am descărcat publicând acest articol şi trimiţând situaţia şi către structura naţională a OPC (deoarece decizia Comisariatului Judeţean a fost ignorată de către E.ON), către Avocatul Poporului şi către Centrul European al Consumatorilor din România; normal, şi către E.ON... Sunt extrem de curios să văd care va fi răspunsul lor.... La 3 zile de la trimiterea mesajului, răspunul instituţiilor anterior menţionate este inexistent! :)
Heinrich Huniady a zis
(Aproape) Fix asa am patit si eu cu fosta RDS-RCS.
La un moment dat am incetat sa mai primesc facturi. Dar, eu nu m-am agitat. Dupa 4 ani, intr-o buna zi, nu am mai avut net, si servicii conexe. Fix in momentul in care ma ardea buza.
Dar sa detaliez putin faptele.
Acum "102" ani exista o firma mica de net in cartier, in Bucuresti, firma la care eu eram abonat cu pachet full option.
Baietii de acolo erau foarte faini, nu mergea netul la 2 noaptea din diverse motive, nu era o problema, sunam si in 5-7 minute mergea blana.
Toate bune si frumoase. Cativa ani.
La un momentdat, sun la firma respectiva sa mai stam de vb, deja ne imprietenisem. Mi-a raspuns o fatuca care a tinut sa imi comunice ca din data X (adica de vre-o saptamana) firma a fost preluata cu tot cu abonati de RDS-RCS. A fost cumparata cu totul.
Sun patronul si imi zice ca asa e, i-au oferit o suma care nu putea fi refuzata si a cedat in final insistenteleor RDS-RCS care oricum il cam pisau la cap de un an de zile si era si putin cam intimidat de ei, nu a detaliat in ce mod.
Ok zic, ma duc sa verific daca serverele mele cu linux conectate la net mergeau si mergeau. Acum stateam si ma intrebam de unde iau net? Verific si vad ca de la RDS-RCS. Am zis ok, trebuie sa astept citatia. Sun reprezentantul firmei care sa ma anunte ca trebuie sa semnez un contract cu noua firma.
Si am asteptat.
Netul mergea, si am asteptat!
4 ani.
Pana intr-o zi cand netul a disparut subit!
Ce era de facut? Am asteptat o saptamana! Nu a revenit!
Ma duc la cea mai apropiata reprezentanta RDS-RCS si le zic ca as vrea sa imi meraga si mie netul!
Doamna de la ghiseu foarte abandonata in gandurile ei, dupa un "Buna ziua" si atat, butoneaza acolo ceva pe computer in spatele ghiseului inalt si imi intinde o foaie, cerandu-mi buletinul! Nedumerit o intreb:
-Pentru ce?
-Pentru a va face abonament, nu ati spus ca vreti net? De unde sa stiu eu la ce adresa?
Am semnat contractul si am avut net a doua zi, cu plata la zi!
Cam asta a fost fericita mea intamplare!
P.S
Amicul meu asteapta si acum reprezentantul RDS-RCS sa vina sa ii comunice ca trebuie sa semneze contract cu ei. A implinit 9 ani! Si tot mai spera! Netul ii merge pe fibra!
Bobses a zis
Interesantă povestea. 🙂 9 ani cu net fără să plătească? 🙂
vulpe mihai a zis
Da, cu RCS am patit similar. Mie la o conectare mi-au spart un obiect scump din casa; dupa nenumarate reclamatii mi se raspunde sa ma duc cu reclamatiile unde vreau eu. Ajunsesem ca atunci cand sunam de pe numerele cunoscute de ei sa mi se inchida telefonul in nas la numarul unic de reclamatii de la Bucuresti. M-am dus…ca sa aflu ca OPC-ul e mana in mana cu ei. (la OPC am cumulat mai multe spete, nu doar cea cu distrugerea proprietatii personale) Nu am vazut nici pana in ziua de azi vreun ban.
Dar eu pot sa va dau acum o lumina de speranta. Am reusit intr-un final sa ma pis eu in capul lor: cum? Dintr-o intamplare. Cand au tras nush ce fibra optica ne-au obligat sa incheiem contracte noi, eu avand pachet complet de servicii. N-am mai dorit sa reinnoiesc contractul pe persoana fizica dupa atatea probleme cu ei. Oricum, contract nou insemna iar 2 ani de sclavie … Asa ca am incheiat contract pe firma de apartament (pe care nu aveam activitate oricum). Dupa 1 luna primesc oferta mult mai avantajoasa de la un alt furnizor asa ca fac cerere de reziliere a contractului. O scriu, o depun la registratura lor cu stampila etc. Numai ca eu, nedorind sa platesc in 2 locuri, nu m-am grabit sa inchei contract cu firma noua, pentru ca stiam ca la RCS debransarea cu un contract abia incheiat va fi o problema. Dupa 30 de zile primesc factura sa platesc ce am consumat, in loc sa fiu deconectata de la servicii. Platesc factura…doar ca deconectarea nu a mai venit. Am zis ca daca nu merge cu cerere, poate merge cu neplata facturilor. Am asteptat alte 30 zile, alta factura si tot asa. Doar ca eu nu am mai platit. 2 ani am beneficiat de servicii complete fara sa platesc niciun leu. Intr-un final, se sesizeaza kknarii: la care eu :”duduie, am cerere de incetare contract de acu’ 2 ani iar conform contractului erati obligati sa ma deconectati in 30 de zile, mai ales ca nu am platit facturile!. Eu nu am primit nicio factura iar de servicii cred ca a beneficiat bunica in conditiile astea!!! Care servicii, unde mi-ati dat voi servicii daca n-am platit 2 ani?!!!” M-au amenintat ca ma dau in judecata. I-am trimis fix acolo unde m-au trimis si ei cu reclamatiile. “Atat timp cat eu am cerere cu stampila voastra ca doresc rezilierea, am achitat 30 zile de servicii in perioada de gratie din contrract, restul e problema voastra ! Succes in instanta !” Si asa a ramas.
Deci indolenta, nesimtirea si prostia lor pot fi exploatate uneori. La fel am patit si eu cu EON GAz si Eon Energie. Oricum aceste doua companii criminale (da, sunt un atentat la siguranta nationala a fostului stat roman…ca nu mai avem stat) au facut acelasi lucru si in Marea Britanie: au stors ce-au putut zeci de ani, nu au investit nimic in infrastructura pana au distrus-o complet dupa care au vandut distributia unei firme din Filipine. Englezii au fost destepti intr-un final, pentru ca firma din Filipine le apartine prin interpusi. Prostii de romani nu invata nimic din greselile altora, se multumesc cu firmituri, ca slugile. Hai ca ne meritam soarta.
Ba De a zis
Ce n-am inteles: daca aveai curent in casa de ce te-ai dus la ei? Estimai cat consumai si puneai banii deoparte intr-un cont pentru cazul nefericit in care ei si-ar fi dat seama ca nu esti deconectat. Dar in cazul fericit nu mai plateai curent pe viata. Sau ma rog, pana vindeai casa sau pana se intampla ceva neprevazut si ajungeau sa-ti citeasca contorul.
Bobses a zis
Eu nu înțeleg logica ta. Dacă eu știu ca sunt în regulă, de ce să accept să stau ca un hoț? Prin atitudinea asta aș fi avut doar de pierdut.
emi a zis
ei da.comentam..si?
emi a zis
oare purceii angajati la eon (scoliti pentru a fi insensibili)nu sunt tot romani? ce inseamna bonuri de ordine la o sala de cinematograf.oare nu e o problema a lor?120 de oameni in asteptare ,70%varstnici,timp de 8 ore.atitudine de rahat Sa va ajute Dumnezeu rapanosilor. reinnoire de contracte.noi moldoveni,de doua ori prosti: o data ca suntem romani si a doua oara ca suntem moldoveni.
Bobses a zis
Ai dreptate: e o crasă bătaie de joc la adresa românilor în general, și a vârstnicilor în mod special.
Anastasia -PS a zis
Am citit toate comentariile si am vazut ca foarte multi clienti au probleme ,practic salariatii E.on cu salarii imense ,nu sunt controlati si nici nu au responsabilitate fata de romani . In primul rand s-a desfiintat in zona "relatii cu clientii" acea REGISTRATURA ,unde depuneai reclamatia respectiva si primeai nr. de inregiustrare stampilat . Se procedeaza astfel : mergi la unul din birouri, functinara face un CONSPECT din reclamatia scrisa , pentru a fi transmisa unui director de la TG. MURES si la cerere dau si un nr. de inregistrare nesemnat , nestampilat ,care nu are nici un fel de valoare in fata Legii(cele 30 de zile pentru raspuns ). Eu am sesizat ca la adresa mea se trimiteau FACTURI pentru o familie care locuieste pe strada mea ,mult mai departe ,fapt ce m-a determinat sa cred ca are contract la adresa mea , cu toate ca timp de 60 de ani acea familie nu a locuit niciodata aici . Pentru ca nu a ajuns la un SEF responsabil scrisoarea mea in integralitatea ei ,ci doar un CONSPECT , au venit doi angajati E.ON , care au cerut sa vada contorul, adica eram verificata eu ,in loc de acea familie care foloseste ,nu stiu din ce motiv adresa mea . Acea familie are propria adresa si buletin cu adresa respectiva ,sigur este o neregula la mijloc dar nu stiu ce . Angajatii E.ON s-au comportat sub orice critica cu mine , cea corecta , venind cu niste exemle ale unor tigani dintr-o alta zona ieseana care au aceeasi adresa (cca 100de familii) , facand si un gest ,in sensul CA NU PRICEP . Eu stiu ca de utilitati am avut parte doar pe baza de buletin si acte de proprietate .
Bobses a zis
Niște nenorociți care fac doar abuzuri.
Anastasia a zis
Sunt sigura ca nemtii care au preluat de la statul roman aceasta firma ,nu se comporta la fel si cu cetatenii lor ,in ceea ce priveste sesizarile clientilor nemultumiti !De ce nu am putut noi romanii sa ne gospodarim o afacere profitabila ? In acest domeniu firma nemteasca care ne-a preluat,este tot de stat,nu este privata ,oare noi nu trebuia sa nepastram domeniile strategice ? Toti isi bat joc de saracii romani ,nimeni ,nu apara abuzurile ! Este strigator la cer ! Nemtii nu au investit nimic,asa cum probabil prevedea acea privatizare , in schimb au externalizat tot felul de servicii, care sunt puse in carca romanilor, fara o minima transparenta . Toate sunt hotii ale unor romani , impreuna cu nemtii , JEFUIRE clara a populatiei, pe baza unui MONOPOL . Factura cuprinde fel de fel de sume , prin care noi , clientii finantam privatii , noi cu cele mai mici salarii din UE.Cred ca sumele sunt si suprapuse , adevarate hotii dar cine sa-ti faca dreptate ?"Tinerii frumosi si liberi " , nu trebuia sa se ocupe in primul rand de aceste HOTII , nu sa dea jos un Guvern ,care a iesit din rand in fata FMI si UE, aducand Romania la crestere economica ?
soso a zis
Vreau sa te instiintez ca si aici in Germania sunt probleme mari cu firma E-on. Eu din 2012 incerc sa o scot la capat cu ei pentru doua contracte abuzive facute pe doua contoare nefolosite, debransate de la energia electrica.
Bobses a zis
Ei, înseamnă că ne tratează pe toți egal: cu nesimțire și indiferență.
Snake Fast a zis
Mai aveti disponibil raspunsul scris al OPC Iasi?
Ar putea fi util si altora din aceeasi situatie.
Multumesc.
Bobses a zis
Îl am salvat pe undeva. Am să-l caut.
PATAIE 61 a zis
Acel comentariu al dv. privind abuzurile la care ati fost supus in relatia de client al soc. E-on, ar fi necesar a fi publicat pe toate site-urile posibile, este punctul meu de vedere. Si mai cred ceva, daca aceasta idee ne va uni pe toti romanii obijduiti de acesti pradatori, ne vom stabili principii si reguli care intelese si respectate de toti (organizati), VOCEA va fi de luat in seama de toti trepadusii acestei administratii a statului.
Snake Fast a zis
Buna ziua.
Pe parcursul anului trecut (2015) am avut diverse probleme financiare si astfel am intarziat inclusiv cu plata facturilor de utilitati cum ar fi energia electrica. Situatia s-a remediat treptat si astfel pana in noiembrie 2015 am reusit sa ajung la zi cu platile (inclusiv penalitatile). Din noiembrie am achitat normal prin serviciul de direct banking. Surpriza vine acum in 2016 cand desi am lunar sold 0 la facturi ma trezesc deconectat intr-o dimineata de martie fara preaviz. Cei de la echipa mobila EON mi-au spus ca am o factura neachitata din noiembrie 2015. Stiam sigur ca nu este asa dau fuga la sediu si acolo aflu ca de fapt am fost deconectat pentru ca in sistemul lor figuram deja deconectat din Mai 2015!!! Asta eu o aflam abia acum dupa 10 luni! Evident ca atunci in mai 2015 nu am primit nimic scris dar nici nu am fost deconectat real eu avand curent electric continuu pana la deconectarea tot fara preaviz din martie 2016. Cand de 4 luni eu nu mai am datorii!!! Mi se cer doua taxe suplimentare pentru o reconectare dar dupa o deconectare abuziva facuta intr-un moment in care eu nu aveam datorii. Deconectarea din mai 2015 nu poate fi reala desi figureaza la ei in sistem dar cum sa dovedesc asta? La acest comportament grosolan se mai adauga si insinuarea unei cucoane de la Serviciul Clienti cum ca din mai 2015 eu m-am conectat probabil singur. In ce tara traim?! Cum pot sa ma apar in fata acestei deconectari abuzive din martie 2016? Sa platesc acele sume doar pentru ca nu am un alt furnizor si risc sa raman fara caldura si lumina luni intregi? Simt ca sunt bani furati de EON pur si simplu!
Multumesc de ajutor!
Bobses a zis
Situația pare aproape copiată la indigo după cazul meu!
Încercați prima dată la Protecția Consumatorului din regiunea dvs. (eventual le puteți spune că a fost un caz similar la OPC Iași). Bineînțeles, trebuie să le furnizați absolut toate detaliile (facturi plătite, extrase de cont care dovedesc că banii s-au dus la E.ON, etc.).
Dacă mi-aș fi permis în acel moment, i-aș fi dat în judecată.
Snake Fast a zis
Mai aveti disponibil raspunsul scris al OPC Iasi?
Ionut a zis
In fine, ca sa termin acum stau imbrobodit ca o baba in pat cu un fular si un hanorac pe mine.Asa am gasit blog-ul acesta. credeti ca ceva de genul asta este o greseala sau este dirijat? Inca incerc sa rezolv asta si sa-i trag la raspundere daca pot. Va rog daca aveti vreo sugestie sau informatie utila imi putetu da un e mail sau raspundeti aici.
Bobses a zis
În primul rând, trebuie făcută reclamație la Protecția Consumatorilor - cu toate actele doveditoare pe care le aveți.
În al doilea rând, dacă vă permiteți, dați-i în judecată.
Succes!
Ionut a zis
Si pe mine s-a pisat si inca se pisa. In primul rand multumesc de articol, acum stiu ca nu sunt singurul caz de genul acesta. Momentan stau in frig, fara gaz fiindca cineva ori a gresit ori imi pune bete in roate, e foarta dubioasa treaba..
pe scurt, acu' vreo 2 ani am facut un schimb de proprietati, in cea noua locuind cu fratele meu. Vara trecuta fratele meu a plecat la Bucuresti iar eu nu am mai locuit in imobil vreo cateva luni. M-au deconectat de la lumina si gaz in timp ce nu locuia nimeni, iar cand am fost la ei sa platesc mi-au spus ca este o problema cu contractele dintre locuinte si ca sunt niste restante de la vechiul proprietar, care ulterior s-au dovedit a fi inexistente. In perioada asta tot faceam drumuri la e on sa rezolv, iar cand in final mi-au spus ca nu sunt restante trecuse si termenul pt taxa de garantie - o luna de zile , si la fel m-au fortat si pe mine sa platesc garantii.
Initial cand am fost la sediu prima oara sa-mi platesc taxele de conectare si restantele fusesera sub 30 de zile de la deconectare, deci nu trebuia sa platesc si garantiile. Insa dupa ce dobitocul asta comunist, care nu stie sa opereze un calculator si care printeaza o factura in 10-15 minute, mi-a zis ca nu pot fi reconectat decat dupa ce platesc facturile restante ale vechiului proprietar (alea inexistente) am fost sa aflu cat costa macar lumina integral - va dati seama eram pe punctul de a le plati fiindca nu puteam sa stau fara curent- mi-a zis ca nu sunt restante, insa trecuse o luna de la deconectare si ca trebuia sa platesc 100 ron garantie curent si 500 ron garantie gaz.
mi-am platit lumina dar gazul nu inca.
magdalena popescu a zis
de fapt daca romanii ar fi solidari asa cum nu au fost niciodata in istoria lor ar fi suficienta o luna de neplata colectiva pentru ai transforma in istorie...facturile care sunt 60% taxe la care se adauga si tva par a nu fi deajuns pentru incompetenta si lacomia celor care lucreaza acolo...si-atunci trimit facturi astronomice dupa cum bate vantul, ca pana la urma amaritii platesc...probabil se va opri cand un nr. mult mai mare de romani nu va mai suporta...dar cand va veni acest moment?
Bracon Ioan a zis
Am văzut neregulile firmei E.ON, din sesizările de mai sus, De vină mu este E.ON-ul, de vină, sunt parlamentarii României care veghează cu ochii închiși la neregulile comise de către firmele particulare din România . Aceste fapte sunt de competența ministrului de resort și ale parlamentarului cu asemenea responsabilități . Eu nu cer arestarea imediată, a acestor persoane, responsabile, care privesc pasiv la nelegalitățile patronului neglijent, al firmei, E.ON , dar CSM-ul și Parchetul general, ar trebui să o facă de urgență. .
George a zis
Sfatul meu e sa faceti plangere la ANAF: https://www.anaf.ro/Sesizari/
ANPC-ul are limitari legale, limitandu-se la efectul comercial, fara a avea putere de control sau decizie de sistare a activitatii, pe cand toate aceste abuzuri reprezinta clar obiectul o frauda, domeniu de competenta a ANAF-ului.
Sa auzim de bine!
Bobses a zis
E bine de știut pentru viitor sau pentru cei care vor mai avea probleme cu ei. Căci sigur vor mai fi...
Georgescu Ion a zis
Eu m-am chinuit din septembrie 2014 sa trag curent la o casa nou construita, abia acum sunt aproape de final, bataie de joc din partea E-ON , angajati care mi-au vorbit urat, nepoliticosi, timp mare de asteptare pentru autorizatie, faci lucrarea cu ce firma vor ei (tot angajati E-ON care au si firma personala de bransari) , m-a intors de vreo 2-3 ori cu doasarul , o gramada de bani , servicii 0 , seriozitate 0 ...Pacat ca aici in Onesti jud Bacau nu am alta optiune ,cel putin nu o cunosc ca as fi renuntat cu bucurie la ei.
Bobses a zis
Din păcate, nimeni nu are o altă opţiune... Chestia cu "libertatea de a alege distribuitorul de energie" e praf în ochi, atâta vreme cât într-o localitate e unul singur. Suntem captivi la ei şi-şi bat joc de noi. Ei ştiu foarte bine că nu avem de unde alege.
sile a zis
Asa m-au aranjat si pe mine,am plâtit 480m cub de 2 ori,m-au debransat pentru 64 lei.Am anuntat OPC cicâ tre sâ plâtesc 160 deschiderea.Când mâ duc am 460 garantia si 150penalitâti am achitat câ venea iarna,acum iar penalitâti 73.Mai continuâ circu?
mac olabor a zis
piata de energie electrica s-a liberalizat, puteti schimba eon ul ca si mine daca nu va convine
nu stiu nimic de cea de gaze
Bobses a zis
Asta-i bună: cum poate cineva dintr-un apartament să treacă la alt furnizor?! 🙂 În mod sigur nu vine alt distribuitor să conecteze un SINGUR apartament dintr-un bloc...
Pentru majoritatea consumatorilor, chestia cu schimbarea distribuitorului e fix abureală.
Cristina a zis
Buna ziua Romania! Am fost mai mult decit bucuroasa sa vad ca romanii au voce si fac public cazuri reale. Din pacate acum ma lupt si eu cu E-on gaz pentru o nedreptate facuta intentionat. Citit comentariiile si povestea de mai sus, ma face sa merg mai departe, si de ce nu ...sa dau in judecata e-on gaz. Deja am scris la pro tv si sper sa imi fac citi mai multi aliati. Din pacate nu mai locuiesc in tara ca sa merg in persoana sa lupt cu ei, dar cu sufletul sunt alaturi de voi. Bravo si multumesc!
Bobses a zis
îţi doresc succes şi să nu renunţi! Trebuie să fii perseverentă.
Cât despre televiziuni... cred că le trebuie să fie şi ei direct interesaţi ca să facă ceva. Am scris şi eu un email către Digi24, dar n-am primit niicun răspuns de la ei. Poate ar fi trebnuit să fi încercat şi eu cu ProTV-ul...
Încă o dată, mult succes! E-ON nu e altceva decât o gaşcă de nemernici puşi pe hoţii.
Gabor Dorina a zis
Sunt scarbita de abuzurile Eon Gaz. Voi reveni cu povestea mea cand voi fi mai calma. Cert este ca daca le ceri o explicatie despre banii tai, nu gasesti pe nimeni competent sau imputernicit sa o faca. Sunt prea multi nemultumiti de serviciile lor si ar trebui cumva sa ne adunam pe un forum si mai apoi sa ne constituim parte civila si sa le cerem explicatii in instanta, cu speranta ca macar acolo vom gasi intelegere. Eu vreau sa renunt la contractul cu ei, dar nu am gasit inca o firma . Se pare ca detin monopolul in Romania.
Bobses a zis
Mda, din pacate asa e: nu ai unde sa pleci. E monopol.
Eu mi-am primit banii ca taraita, prin acoperirea platii facturilor, dupa ce, la 1 luna de la decizia OPC Iasi, am trimis mesaj cu situatia si la ANPC, si la Avocatul Poporului, si la o televiziune. Abia atunci au catadicsit sa-mi trimita cu confirmare de primire (se putea asta si inainte, dar au preferat sa minta) faptul ca banii au fost virati in contul meu de facturi.
abbilbal a zis
Bună seara. Ați relatat un mare adevăr. EON e un sac fără fund, un "slujbaș al statului", dar fără stăpân, un ceva ce demonstrează marea corupție existentă la furnizorii de energie electrică și gaze, un "mister" de care toți se leagă și nimeni nu face nimic. Pentru dumneavoastră, pentru mine și pentru toți ca noi este o bătaie cu morile de vânt. Să sperăm că va veni și ziua în care "morile de vânt" se vor prăbuși.
Bobses a zis
Pe măsură ce trece timpul realizez că "ziua în care morile de vânt se vor prăbuşi" este din ce în ce mai îndepărtată...
Vlad Paul Paval a zis
Și firmele, și statul se pișă pe cetățean. Repetat și vârtos... am pățit-o și eu cu ORC-ul de la noi...
http://culturanoastra.blogspot.ro/2012/10/paradoxuri-fiscale.html NU-i nevoie să publici comentariul, îl las doar să știi că nu ești singurul...
Bobses a zis
Da, dar trebuie să ştie şi alţii că suntem mai mulţi. 🙂
Mihai a zis
Mafia curentului și a gazului mână în mână cu statul. Emit factură peste factură care de multe ori nici măcar nu ajung în cutia poștală. Vrei nu vrei ești deconectat și pe lânga faptul că plătești taxa de reconectare stai și ca prostul până la 48 ore să fii reconectat. Dacă o să mai vină vreodată concurența,mă transfer chiar dacă prețul este mai mare.Eon jigodii penale.