Forțat de faptul că telefonul meu Nokia Lumia 520 fabricat pentru India nu permite partajarea internetului cu softul original, am zis să încerc să instalez un alt firmware, din altă zonă a lumii...
Procesul de mai jos funcționează pentru orice telefon Nokia Lumia, dar eu am lucrat cu Nokia Lumia 520 și m-am referit la el.
Pentru reușita celor descrise mai jos, este indicat un calculator cu Windows 7, recomandat Windows 8.
Singurul vinovat pentru eventualele deranjamente/defecțiuni/stricăciuni ale telefonului este cel care execută procesul!
Lucrări pregătitoare:
- se descarcă și se instalează Nokia Care Suite
- se descarcă și se instalează Nokia Data PackageManager
- se descarcă UserGroupsConfiguration.cfg
- se scoate microsimul din telefon
- se scoate cardul microSD (dacă există)
Pentru Windows 32:
Se copie fișierul UserGroupsConfiguration.cfg în următoarele 3 directoare:
"C:\Programmes\Nokia\Nokia Care Suite\Data Package Manager\bin" (esențial pentru a folosi categoria Data Package Manager).
"C:\Programmes\Nokia\Nokia Care Suite\Multi Software Updater 5.0" (nu ajută acestui tutorial, dar esențial pentru a folosi categoria Multi Software Updater 5.0).
"C:\Programmes\Nokia\Nokia Care Suite\Product Support Tool For Store 5.0" (nu ajută acestui tutorial, dar esențial pentru a folosi categoria Product Support Tool For Store 5.0).
Pentru Windows 64:
Se copie fișierul UserGroupsConfiguration.cfg în următoarele 3 directoare:
"C:\Program Files (x86)\Nokia\Nokia Care Suite\Data Package Manager\bin" (esențial pentru a folosi categoria Data Package Manager).
"C:\Program Files (x86)\Nokia\Nokia Care Suite\Multi Software Updater 5.0" (nu ajută acestui tutorial, dar esențial pentru a folosi categoria Multi Software Updater 5.0).
"C:\Program Files (x86)\Nokia\Nokia Care Suite\Product Support Tool For Store 5.0" (nu ajută acestui tutorial, dar esențial pentru a folosi categoria Product Support Tool For Store 5.0).
DESCĂRCARE Windows Phone 8 firmware stock
- Se rulează Nokia Care Suite, apoi dublu-click pe categoria Data Package Manager. Click pe OK pentru autentificare pe Nokia Care Suite Server.
- Dacă dintr-un motiv oarecare autentificarea cu Nokia Care Suite Server nu se realizează, click pe Work offline și pe Ok. În stânga sus în fereastra Data Package Manager, click pe File, pe Work Online și pe Ok.
- Completați cei doi parametri Product Type și Product Code. Click pe butonul Search. Click dreapta pe fișierul găsit și se alege Download Selected apoi așteptăm ca downloadul să ajungă la 100%.
FLASH Windows Phone 8 firmware
- Se rulează Nokia Care Suite și dublu-click pe categoria Product Support Tool For Store 5.0. Click pe Work offline. Se rămâne în modul No connection.
- În partea din stânga sus a ferestrei Product Support Tool For Store 5.0, click pe File și apoi pe Open Product. Găsiți tipul vostru de telefon WP8 Nokia Lumia, sau în Filter box, scrieți Product Type al telefonului WP8 Nokia Lumia căutat (în cazul meu RM-914 pentru Nokia Lumia 520). Apoi click pe Open.
- În stînga jos click pe Programming, apoi click pe Recovery.
- Click pe Update list. Selectați ROM-ul tocmai descărcat. Click pe Start. Se așteaptă un pic până când Product Support Tool For Store 5.0 verifică integritatea packetelor descărcate, după care începe operațiunea de scriere a noului firmware (flash); poate apărea o eroare care indică faptul că aplicația a pierdut conexiunea, dar e ceva normal, căci telefonul încă nu este conectat.
- se conectează cablul USB la calculator. Se închide telefonul WP8 Nokia Lumia. Se conectează celălalt capăt al cablului USB la telefonul WP8 Nokia Lumia. Se apasă în același timp ambele butoane Power button și Volume Down. Când se simte o vibrație, click pe Retry în fereastra Recovery.
- Dacă în timpul operației de scriere apare o eroare de genul: "MSG_INVALID_SIZE_SECURE_FLASH_RESP: 0x00040006", schimbați portul USB în care ați conectat telefonul WP8 Nokia Lumia. De exemplu, dacă este un port USB 3.0, încercați conectarea într-un port USB 2.0.
- Poate apărea următorul mesaj: "You have chosen not assigned product code for this device, do you wish to continue?" Este un mesaj normal, înseamnă doar că Product Code/Stock ROM ales de voi nu corespunde cu cel al telefonului WP8 Nokia Lumia (de exemplu telefonul vostru este fabricat pentru India și ați ales să instalați un ROM Orange RO sau GLOBAL). Click pe OK.
- Așteptați terminarea procesului de flash-uire. Click pe Close.
- Felicitări, procesul s-a încheiat! Ai un nou ROM stock pe telefonul tău WP8 Nokia Lumia!
Să revenim un pic la Product Type și Product Code:
059Q8C2 RM-821 VAR EU FR CV BLACK
PRODUCT CODE PRODUCT TYPE DESCRIPTION
Pentru telefoanele Nokia Lumia cu WP8 acestea pot fi găsite aici.
În particular, pentru Nokia Lumia 520 cele două coduri pot fi găsite aici.
Tutorialul este preluat de aici, pentru cei care nu prea se descurcă cu limba engleză dar totuși vor ceva nou pentru telefonul lor Nokia Lumia cu Windows Phone 8.
Am reuşit, în final, partajarea conexiunii la internet pe cartela DigiMobil numai după al patrulea ROM instalat, unul generic (care are anumite hibe) și altul specific mai multor țări europene:
- 059S0P5 RM-914 GLOBAL SWAP (din păcate, acest ROM este prima versiune de WP 8.0 și NU se actualizează nici măcar la AMBER - fapt dovedit și de căutările pe internet);
- 059S7H0 RM-914 VAR EU HU AL BA BG CY CZ GR HR AV (soft foarte OK, actualizat la zi, cu BLACK și tot tacâmul).
După flash, am instalat Lumia System Updater şi am actualizat fiecare element din listă. Apoi s-a actualizat sistemul de operare (restart, etc.). La o nouă încercare, cu aceleaşi setări pe care le tot fac de câteva zile, am reuşit să partajez conexiunea la internet prin wi-fi! Până la urmă problema a fost de soft greşit pentru România şi nu de aparat în sine.
Un forumist de pe softpedia spunea că pe un microsim Orange funcționa partajarea internetului fără probleme pe lumia 520, în timp ce un microsim digi nu permitea acest lucru, mesajul fiind că nu există conexiune de date, deși internetul funcționa impecabil (același mesaj primit și de mine). De aici începe zona crepusculară: cu microsimul care nu permitea partajarea internetului în Lumia 520, se făcea totuși acest lucru într-un telefon cu Android...
Toate rahaturile astea se datorează limitărilor impuse de zone, regiuni, operatori, etc.
RUȘINE NOKIA, MICROSOFT și ALTEX pentru că ați permis vânzarea în România, țară europeană, a telefoanelor limitate din fabricație pentru țări din Asia! RUȘINE!
Dulhaniuc Cristiano a zis
Buna tuturor cine imi poate spune si mie dece nokia care suite nu vrea sa se conecteze online?
PetricaPetre a zis
Salut! Am mai resoftat un Lumia 630 urmand tutorialul tau si a mers ca la carte. Acum am un Lumia 520 dar nu mai reusesc sa-l resoftez.
Urmez toti pasii , dau recovery , apoi "fiind online" , se deschide o fereastra, cauta rom-ul dar nu gaseste nimic.
Unde sa fie buba?
Bobses a zis
Salut
Prea mult nu te mai pot ajuta: nu mai am Windows, implicit nici softul respectiv. Eventual, pot să-ți sugerez să reiei pașii cu mai multă atenție (poate greșești undeva...)
Razvan a zis
Salut!! Am și eu o problemă cu un nokia lumina 520.. Am făcut un up la versiunea 8.1 si de atunci nu mai îmi prinde semnal am încercat să îi dau downgrade să revin la versiunea inițială 8.0 dar tot degeaba ca nu îmi merge dacă folosesc această metodă să rescriu software credeți ca va merge ??
Va multumesc și aștept răspuns !!
Bobses a zis
Nu știu, dar merită încercat. Dacă nu vrea, revii la softul inițial și-l duci la garanție (dacă mai are).
preda razvan a zis
eroarea e " RECOVERY FAILED. MESSAGE SEND FAILED"
preda razvan a zis
salut! detin un lumia 920 luat de curand de la un prieten. avea instalat pe el windows 10 tehnical preview. am incercat sa-i fac downgrade la 8.1 pt ca mergea sacadat inspirandu-ma din acest tutorial si din altele gasite pe diferite site-uri care in esenta sunt asemanatoare. toate bune si frumoase pana in momentul in care am apasat butonul START si a inceput flash-uirea. dupa aproximativ 1 minut a dat o eroare, iar telefonul a ramas aprins cu logo-ul NOKIA pe el, pe un fundal visiniu. am incercat de nenumarate ori sa reinstalez softul doar ca de fiecare data da o eroare. mentionez ca telefonul este recunoscut de calculator ca fiind in FLASH MODE si mai mentionez faptul ca nu merge inchis. ramane cu ecranul aprins pana la consumarea bateriei. sti cumva ce as putea sa-i fac?
Bobses a zis
Salut
Habar n-am: nu dețin telefonul. Mai mult, am spus clar: tutorialul e strict pt. Lumia 520.
Vezi pe forumurile sau grupurile Facebook dedicate Windows Phone, poate ai noroc să te ajute cineva.
tavi a zis
Salut! Te rog ajuta-ma cu un sfat. De curand am instalat pe Lumia 520 update-ul Cyan 8.1 si de-atunci ma seaca telefonul, imi vine sa-l arunc. O data sau de 2 ori pe zi ingheata ecranul si trebuie sa fac un pic de voodoo sa-l trezesc.I-as face downgrade la wp 8.0, insa din ce am inteles nu se mai poate.Ma poti ajuta cu vreun sfat?Ah, am uitat sa-ti zic. Cateodata nu pot sa raspund la apel cand sun sunat, pur si simplu nu pot sa glisez ecranul, nu raspunde la comanda.Dupa care merge perfect...Ce sa fie?
Bobses a zis
Salut
Telefonul fiică-mii funcționează foarte ok. Încearcă să revii la setările din fabrică. Dacă nici așa nu merge, du-l la garanție (dacă mai are).
Eventual, încearcă să instalezi un alt firmware cum am descris în articol - bineînțeles, în cazul ăsta pierzi garanția.
tavi a zis
Ok, mersi de raspuns.Am reinstalat softul de 5 ori pana acum, dar nimic...Imi iau inima=n dinti si-ncerc metoda asta.
Bobses a zis
Cu plăcere. Îmi pare rău că nu te pot ajuta în alt mod.
tavi a zis
De fapt ai putea sa ma ajuti! Ok, am flashuit telefonul, a mers perfect, cap -coada, exact asa cum ai scris in tutorial.Intrebarea de 1000 de puncte e urmatoarea: l-am flashuit cu acelasi cod (cel de sub baterie).Acum, daca aleg un alt cod (de ex. RO Vodafone Romania) si incep sa-l flesuiesc iar, exista pericolul sa-l stric, sau nu??
Bobses a zis
Telefonul fiică-mii funcționează cu un soft de Ungaria și nu s-a stricat - și merge așa de când am scris articolul ăsta. 🙂 Dar o faci pe riscul tău, normal.
Teoretic, chiar dacă se strică, poți să-l repui în funcțiune reinstalând softul său original (tot ca în articol).
tavi a zis
Pana la urma mi-am facut curaj si am incercat.Si a mers! Am schimbat firmware-ul la RO Vodafone, apoi s-a updatat la Lumia Denim.Din pacate, dupa cateva ore iar intepeneste ecranul.Trebuie sa tin apasat butonul de jos sa intre aparatul foto, apoi sa ies, sa tot fac cateva manevre din astea ca sa-si revina.Nu stiu ce sa-i mai fac, vreo idee ceva? (ok ok, o sa-mi iau alt telefon, dar pana atunci?)
Bobses a zis
Mă bucur că ți-a mers instalarea. Din păcate, cred că înțepenirea de care suferă telefonul tău nu ține de software...
radu a zis
salut.am o intrebare.daca in urma folosiri lumia softwer update ,a aparut o eraore .dupa care telefonul nu a mai pornit.pot sa il readuc la viata cu programele de mai sus reinstalandui softu ?
Bobses a zis
În principiu da. N-ai nimic de pierdut dacă încerci, din moment ce telefonul îţi este, oricum, buşit.
radu a zis
ma refeream daca pot sa ii reinstalez softu telefonul fiind mort, nereusind nici sa il pornes cu (voum D + power) sau alta combinatie.insa am reusit cu un soft tot de la microsoft...acum am sa incerc sa ii reinstalez softul cu tutorialul tau de mai sus..problema mea initiala a fost ca nu imi recunoaste touch.-ul schimbat ,nefiind original...si am inteles ca poate fi recunoscut cu versiuni anterioare....sper sa fie de ajutor.merci
radu a zis
se pare ca intampin o alta problema...telefonul in momentul in care il conectez la PC se porneste automat..nu pot sa il pornesc eu cu volum- si Power...si programul da eraore...
Bobses a zis
Îmi pare rău, nu te pot ajuta... N-am întâmpinat problema, aşa că nu ştiu despre ce e vorba. Părerea mea e să-l duci în service şi să vezi cât te costă repararea lui - dacă sunt prea mulţi bani, nu cred că merită repararea lui.
radu a zis
bun.am inteles.am fost si in magazin.reparatia costa 75% din pretul teleofnului...doar pentru un geam.deci nu se merita in cazul meu....am reusit partial insa sa rezolv problema...merge dar cu firmware fara amber ...so ...ma poti ajuta cu o lista cu toate firmware-urile pentru 520 dar si cu versiunea aferenta daca se poate .sau sti tu ceva firmware fara amber ,mai vechi sub versiunea 3xxxx
Bobses a zis
Doar ce găseşti în articol - altceva nu am (şi nici nu am mai căutat, din moment ce pe telefonul respectiv funcţionează ceea ce am prezentat).
Petre a zis
Am resoftat un Nokia Lumia 630 dupa tutorialul tau si a functionat perfect. Multumesc 🙂
Bobses a zis
Cu plăcere! 🙂 Mă bucur că ţi-a fost util.
sorin a zis
am un nokia lumia 530 rm-1017 059W5f8, acesta este un rom codat pe orange...spune-mi, te rog, daca stii unul decodat
Bobses a zis
Nu am modelul tău de telefon. Caută pe xda-developers.com
Gabriel Gtt a zis
Salut. eu am o alta problema. dupa ce am folosit toata ziua telefonul(lumai 520) seara m-am trezit cu ecranul negru si mesajul: Error. Unable to find bootable option. din ce am inteles ar fi motherboard. daca nu ai telefonul in garatie poti sa il arunci. Cei de la nokia nu au o rezolvare a problemei. ai patit asa ceva?
Bobses a zis
Nu, şi sper să nici nu păţesc. De fapt, sper să nu păţească fiică-mea aşa ceva, că telefonul e la ea.
Gabriel Gtt a zis
Din cate am citit pe forumuri cam in perioada asta toti patesc! :)))
Bobses a zis
Telefonul fiică-mii mai are vreo 6 luni de garanţie. Ce legătură are "perioada asta" cu faptul că se strică placa de bază la un telefon?
Adrian a zis
Iti multumesc pentru ajutor, tine-o tot asa.
Bobses a zis
Cu plăcere şi mă bucur că ţi-a fost de folos.
Marius a zis
Salut! vreau sa imi reinsalez si eu softul pt Nokia Lumia 520,dar nu pot accesa lincurile pe care l-ai pus tu in descriere(cele de pe MEDIA)defatp,nu mi se descarca..alta obtiune??
Bobses a zis
Problema e de la tine. Uite un clip cum se pot descărca fişierele de pe MEGA:
marius a zis
stiu,cum se descarca de pe MEGA,dar dau download si nu incepe descarcarea.o sa mai incerc,posibil sa fie si de la netul meu,oricum,multumesc frumos,si BAFTA!!
Bobses a zis
Am testat link-urile şi funcţionează. Sigur e ceva de la tine, care blochează download-ul.
Claudiu Ionut a zis
Ajutro , nu imi vibreaza telefonul deloc orice asi face , ce sa fac ?
Bobses a zis
Încearcă să reinstalezi softul. Dacă nici aşa nu merge, du-l la service.
Razvan a zis
Eu am un Lumia 630, nu il gasesc il lista pentru actualizare, ce pot sa fac? Multumesc
Bobses a zis
Doar să mai aştepţi... sau să cauţi pe alte site-uri...
Dulhaniuc Cristiano a zis
se poate punesi android pe un lumia 530?
daca da cum se face treaba asta?
Bobses a zis
Habar n-am - n-am încercat, n-am căutat. Dar nu văd sensul să pui Android pe un device cu 512 MB - se va mişca aiurea de tot.
Daniel a zis
Buna ziua ! Eu am incercat cu 6 sau 7 coduri de Europa si Romania si nu a mers niciunul la telefonul meu Nokia Lumia 520.Am incercat si Vodafone si Orange si nimica...tot nu se decodeaza ca sa mearga in orice retea
Bobses a zis
Unde ai văzut tu că am scris eu că reinstalarea firmware-ului decodează telefonul? N-are nicio legătură una cu alta...
Daniel a zis
Tu nu ai scris niciunde ca reinstalarea firmware-ului decodeaza telefonul,dar asa decodam pe vremuri telefoane gen Nokia N95,N97 prin schimbarea firmware-ului
Bobses a zis
Pe vremuri... 🙂 Acum majoritatea telefoanelor (inclusiv Lumia 520) se decodeaza pe baza de IMEI.
Gica_cuaie a zis
Salut, eu am reusit sa-l "decodez" pe al meu, era blocat pe Voda Grecia, l-am trecut pe Voda RO si functioneaza perfect cu micro-sim de Telekom. Daca vrei pot sa incerc sa te ajut. Te costa 100 lei, daca nu functioneaza iti dau banii inapoi. Am nevoie de o zi sa ti-l fac. Mersi
Lucian a zis
Am urmat tutorialul de mai sus si am scris o noua versiune de ROM prin care am obtinut doar stergerea brandului Orange si a setarilor aferente ,dar nu am scapat de blocarea in retea.
La Orange deblocarea in perioada contractuala costa 420ron iar dupa 54ron.
O sa incerc pe lincul de mai sus .
Multumesc !
iulianonly a zis
salut am si eu un astfel de telefon si vreau sa schimb softul pt ca am apn dezactivat , telefonul este facut pentru italia , te rog sa imi spui ce trebuie completat(daca trebuie completa)la product type si la product code.La mine in tel scrie as RM-914_eu_italy_283 si 440859 la configuration id
Bobses a zis
Urmează paşii descrişi de mine în articol şi ai să reuşeşti să schimbi softul.
Lucian a zis
Dar pentru a debloca un telefon din Orange ce trebuie facut?
Bobses a zis
Habar n-am. Eu l-am luat la liber, aşa că nu m-a interesat aspectul.
Îl poţi debloca la Orange, dar la un preţ pipărat dacă eşti încă în perioada contractuală. Sau la vreun Service GSM de la colţul blocului... Ori vezi aici: http://www.decodare.info/pret-decodare-nokia.htm