De pe 20 iunie s-a dat liber la intrarea în Republica Moldova fără paşaport, numai cu cartea de identitate emisă de Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor.
Ieri am fost şi am alimentat şi eu, pentru prima dată, din Republica Moldova: din Iaşi şi până la vama Sculeni sunt vreo 20 de km. Diferenţa de preţ este substanţială: dacă la MOL, unde alimentez eu de obicei, benzina este aproape 5,9 lei/litru, la BEMOL am plătit 17,70 lei moldoveneşti pe litru (la un curs de 4,55 lei moldoveneşti pentru 1 leu românesc înseamnă 3,89 lei româneşti pentru 1 litru de benzină!!! - diferenţă de 2 lei la litru). Motorina e un pic mai ieftină decât benzina.
Din păcate, Matizul meu are un rezervor mic, de numai 30 de litri (au încăput în el 35 de litri de benzină). Înseamnă o economie de 70 de lei, dar dacă scad costul vinietei din Moldova (valabilă pe 7 zile, aşa că cine vrea poate să mai treacă de câteva ori în aceeaşi săptămână), am rămas cu un câştig net de 50 de lei la plin - nu e cine ştie ce, dar banii ăştia nu-i găsesc în drum. Pe lângă plin poţi să ai şi o canistră metalică de 10 litri cu benzină, aşa că economii mari fac cei care au rezervorul mare şi, în plus, acea canistră de 10 litri anterior menţionată.
Am colegi care alimentează de 3 ani numai din Moldova, făcându-şi paşaport strict pentru asta.
Mai sunt şi alte beneficii: de exemplu, 1 pachet de Kent costă doar 4 lei în lei româneşti (faţă de 15,5 lei la noi). O ciudăţenie: chiar dacă moldovenii permit 1 cartuş de ţigări pentru o persoană, românii limitează la doar 2 pachete/persoană.
Cea mai rea parte din călătoria mea: la reintrarea în România am stat 3(trei) ore la vama românească! Soare, cald, aglomeraţie, iar vameşii parcă încercau cu tot dinadinsul să ţină coada în loc - mă rog, o bătaie imensă de joc, de parcă toţi eram traficanţi şi contrabandişti. Pe sensul de intrare în Moldova se formase o coadă care depăşea, cred, 600 de metri. Ăştia cred că abia noaptea au reuşit să reintre în ţară.
razvan a zis
avand in vedere ca in rep moldova TOT este mai ieftin, nu e de mirare ca sunt controale stricte.
integralistul a zis
În UE este în regulă canistra de 10 L dar la ei știu că nu prea era în regulă...Au modificat legislația?
Bobses a zis
Merge: ei te lasă să ieşi cu canistra, ai noştri le lasă să intri. cred că jumătate din cei care stăteau ieri la coadă aveau câte o canistră metalică de asta. 🙂 Mi-a zis unul că o cumpărase chiar ieri cu 65 de lei. 🙂